17 – 19 mai, Delegație din Vinița și Donețk
O delegație reprezentând șase universități și institute din Vinița și Donețk s-a aflat la Iași pe parcursul zilelor de 17 – 19 mai.
Acțiunea este un rezultat al parteneriatului dintre Euroregiunea Siret-Prut-Nistru și Euroregiunea Dniester.
S-au semnat sau reactualizat acorduri de cooperare, s-au inițiat pateneriate noi pe o tematică amplă, de la mobilități pentru studenți și profesori până la cercetare științifică.
Oaspeții noștri s-au bucurat de o atenție aparte în cadrul Forumului Internațional „Universitatea în societate: cooperare transfrontalieră și dezvoltare regională”, organizat de către Centrul de Studii Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul European din România, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Asociația Euroregiunea Siret-Prut-Nistru.
Apreciem deschiderea manifestată de către:
– Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași semnatară, în acest context, a două acorduri de cooperare cu: Universitatea de Stat Pedagogică „Mykhailo Kotsiubynskyi” Vinița și Facultatea de Istorie, Universitatea Națională „Vasyl’ Stus” din Donețk;
– UMF „Grigore T. Popa” Iași, care a inițiat un acord de cooperare cu Universitatea Națională de Medicină Pirogov;
– USAMV „Ion Ionescu de la Brad” Iași, inițiatoare a unui acord de cooperare cu Universitatea Națională Agrară din Vinița;
– Institutul de Arheologie Iași, semnatar al unui acord de cooperare cu Universitatea de Stat Pedagogică „Mykhailo Kotsiubynskyi” Vinița;
– Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor;
– Școala Doctorală a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor.
Iașul academic își dovedește o dată în plus vocația internațională multicardinală.