Despre noi
Asociația Euroregiunea Siret-Prut-Nistru reunește 30 de raioane din cele 32 ale Republicii Moldova, Municipiul Bălți, Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia și 5 județe din România (BISTRIȚA-NĂSĂUD, BUZĂU, IAȘI, NEAMȚ și PRAHOVA). A fost constituită în anul 2005, ca persoană juridică română, cu sediul în municipiul Iași.
Pe baza bunelor relații stabilite în Ucraina, în noiembrie 2012, Euroregiunea Siret-Prut-Nistru a semnat un acord de cooperare cu Euroregiunea Nistru, care include in lista membrilor regiunea Vinnița (Ucraina) și 7 raioane de pe frontiera de nord și nord-est a Republicii Moldova.
Misiunea Asociației ESPN se înscrie în Obiectivul de Convergență al Uniunii Europene, cu precizarea că acesta vizează, în contextul de față, un nivel transfrontalier (cu 5 administrații locale din Uniunea Europeană și 32 administrații locale din afara Uniunii Europene).
Activitățile și proiectele Asociației ESPN acoperă domenii variate de interes, de la economie, infrastructură, protecția mediului, turism, agricultură și dezvoltare rurală, dezvoltarea resurselor umane și servicii sociale și până la educație, societate informațională și cultură, în concordanță cu strategiile de dezvoltare ale administrațiilor locale.
Descarcă Harta Euroregiunea Siret-Prut-NistruIncheiere modificare Statut Asociația Euroregiunea Siret-Prut-Nistru 2022
Statut AESPN 2022