Primul drum “Am fost nascut intr-un pamant curat, Dintr-o Moldova sfasiata-n pururi, Olteanca mama si al ei barbat, Ei in Ardeal mi-au nazarit contururi. N-aveam un an, cand am fugit c-un tren, Carat de mama spre orisiunde, Mai am in oase un bolnav refren De roti, ca vechi zadarnicii rotunde. Si, dintr-o data, trenul a ajuns, Si-n imbulzeala numai militara, Cu vaerul de roti ca un raspuns, Sarmana mama s-a trezit in gara. Dar ma pierduse printre-acei soldati, In haosul infrangerii si mortii, Si ce e un copil cu ochi mirati La scara zdrobitoarelor proportii? Si pe deasupra capetelor lor, Uscate de capriciile foamei, M-au dat din mana-n mana plutitor Si am ajuns din nou la sanul mamei. Dar eu acum, cu pielea ca un act, Pe care scriu notarii stari frecvente, Consacru, consfintesc si duc in veac Batranele soldatilor amprente. Ca ei s-au iscalit pe carnea mea Analfabetii mei din vesnicie; Sunt botezat in trenul ce ducea Acasa, patimita Romanie. Oricum, ma simt un act original, Capabil inca viata sa-si traiasca, Rebotezat in tren, la un semnal, De tragica armata romaneasca.”
Română
English
Русский
